Brioșe Banoffee
De ziua mea Diana mi-a sugerat să facem Banoffee. I-am spus că ideea sună super, dar aș prefera să facem ceva mult mai scârbos de dulce, adică am făcut Tort negresă cu Nutella. Dar se apropie ziua bunicului ei și, evident, urmează un alt tort.
Dacă la început era fixată și sigură că vrea să facem Banoffee, cu câteva zile înainte începea să renunțe la idee. ”Vrei să facem cu ciocolată și vișine sau ciocolată și banane?” m-a întrebat. Pentru că îmi plac mult mai mult vișinele, am ales prima variantă. Era încântată și ea de desert, dar parcă tot ar fi vrut Banoffee. Am venit cu o idee care să ne ajute să le avem pe amândouă. ”Hai să facem tortul cu ciocolată și vișine, iar pe lângă asta să facem niște brioșe Banoffee. Pur și simplu transformăm Banoffee în brioșe și ciao.”
Diana mă asculta de parcă aș fi inventat cine știe ce minune și ochii i s-au luminat de bucurie. Cam așa cum face de fiecare dată când primește un cadou.
Pe scurt, toată bunătatea delicioasei tarte cu caramel și banane în porții mici. Pe lung, aveți rețeta mai jos.
Ingrediente
Pentru brioșe
- 3 banane
- 150 g unt topit
- 150 g zahăr
- 2 ouă (la temperatura camerei)
- 225 g făină
- 2 lingurițe esență de vanilie
- jumătate plic praf de copt
- 1 linguriță bicarbonat de sodiu
- 1/2 linguriță nucșoară
- 1/4 linguriță sare
Pentru caramel
- 100 g zahăr
- 40 g unt
- 80 ml frișcă
- un vârf de sare
Pentru decor
- 400 ml frișcă
- 100 g zahăr pudră
- 1 linguriță esență de vanilie
- 1 banană tăiată felii
- 20 g ciocolată rasă
Mod de preparare
Pentru brioșe
- Preîncălzim cuptorul la 180ºC.
- Pregătim o tavă pentru brioșe (vor ieși 12 brioșe mari și frumoase) cu hârtie pentru brioșe.
- Într-un bol mixăm zahărul și untul până când avem o pastă pufoasă.
- Adăugăm bananele, ouăle, esența de vanilie și amestecăm până când se omogenizează.
- Adăugăm făina, praful de copt, bicarbonatul de sodiu, sarea și scorțișoara în compoziția umedă.
- Mixăm pe viteză mică până când avem un aluat fin și fără cocoloașe.
- Împărțim compoziția în cele 12 forme, astfel încât să umple cca 3/4 din formă.
- Dăm la cuptor la 180ºC pentru cca 20 de minute, când încep să crească și au o culoare auriu-arămie, iar o scobitoare introdusă în ele este uscată.
- Scoatem brioșele din forme și le lăsăm să se răcească.
Pentru caramel
- Zahărul se pune într-o cratiță la topit, la foc mediu, până când capătă o culoare maronie.
- Untul tăiat bucăți se adaugă peste zahărul topit. Se lasă pe foc până când începe să facă bule.
- Compoziția se ia de pe foc iar în aceasta se amestecă viguros frișca.
- Se lasă la răcit apoi se dă la frigider pentru cel puțin 1 oră.
Pentru decor
- Într-un bol mare mixăm frișca și zahărul până când începe să facă vârfuri.
- Adăugăm esența de vanilie și mixăm doar cât să se integreze în compoziție.
Asamblare
- Folosind o linguriță scobim în mijlocul fiecărei brioșe.
- Turnăm cantități egale de caramel în fiecare brioșă.
- Decorăm cu frișcă și presărăm bucăți de ciocolată deasupra.
- Noi am adăugat și câte o felie de banană (doar e banoffee și vrem să fie sugestiv).
Comenteaza