Clafoutis cu vișine
Până acum 2 săptămâni am făcut clătite de 2 ori. Și de fiecare dată mi se prindeau de tigaie. Mă convingeam singur că fie o fi vorba de tigaie, fie n-am făcut ceva bine la compoziție. M-am resemnat cu ideea că poate pur și simplu nu pot să fac clătite. Aia e.
Acum 2 săptămâni, într-o seară de luni, în timp ce mă îndreptam către casă am sunat-o pe mama și am întrebat-o cum face ea clătitele. Și mi-a spus cu lux de amănunte. Așa că am mers să cumpăr ingredientele care îmi lipseau și când am ajuns acasă m-am pus pe treabă. Au ieșit super! Bine, nu la fel de subțiri cum ies cele făcute de ea. Dar gustul era același. Trebuie să menționez că rețeta de clătite a mamei este cam așa ”Pui x din aia, y din cealaltă și făină după ochi. Apoi subțiezi cu lapte cât e nevoie.” E cam dificilă treaba asta.
Oricum, de ce vă zic eu de clătite când aici postez o rețetă pentru un desert intitulat ”clafoutis”. Pentru că au aceleași ingrediente, dar în cantități diferite. La o adică, după ce l-am gustat, mi-am dat seama că aduce puțin a creme brulee. Adică o să fac curând și creme brulee. Dar acum clafoutis.
Ingrediente
- 4 ouă la temperatura camerei
- 130 g zahăr
- un vârf de sare
- 100 g făină
- 40 g unt topit și răcit la temperatura camerei (+10 g unt pentru tavă)
- 320 ml lapte
- 160 ml smântână de gătit
- 1 linguriță esență de vanilie
- coaja de la o lămâie
- 300 g cireșe/vișine fără sâmburi (eu am folosit vișine congelate pe care le-am dezghețat și le-am lăsat să se scurgă să nu aibă exces de lichid)
- 10 g zahăr pudră pentru decor
Mod de preparare
- Preîncălzim cuptorul la 180°C.
- Ungem pereții unei tăvi cu unt. Eu am folosit o tavă cu diametrul de 28 cm.
- Într-un bol mare mixăm ouăle, zahărul și sarea până când compoziția este omogenă.
- Adăugăm făina și mixăm până când nu sunt cocoloașe.
- Adăugăm pe rând untul topit, laptele, smântâna pentru gătit, esența de vanilie și coaja de lămâie și mixăm până când compoziția este omogenă și fină.
- Turnăm compoziția în tavă și punem fructele în ea.
- Se dă la cuptor pentru 35-40 de minute. Fiind atent la TV cât timp a stat desertul la cuptor m-am speriat când am văzut că crescuse și începuse să se înalțe în tavă. Dar e ok. După ce am oprit cuptorul l-am lăsat să se răcească încet în cuptor circa 30 de minute și s-a lăsat jos.
- Se servește (preferabil) cald și se poate decora cu zahăr pudră.
Comenteaza