Focaccia cu roșii și ceapă caramelizată
Acum că a venit septembrie și vara s-a cam terminat, începem să ne gândim la vara următoare. Nu de alta, dar curând roșiile proaspete pe care le culegeam din grădină și le mâncam se vor termina și ele.
Dar până atunci mai profităm de ele. În weekend ne-am sărbătorit ziua de naștere eu și bunica Dianei, amândoi fiind născuți în 31 august. Vorbisem încă de săptămâna trecută și știam ce tort o să facem (curând și rețeta tortului), iar Diana îmi spunea că vrea să facem și focaccia. Pentru că aveam marea majoritate a ingredientelor deja, singurul motiv să mergem la magazin a fost drojdia.
Am făcut focaccia cu roșii și ceapă caramelizată. Toată lumea a fost super impresionată. Bunicul Dianei credea inițial că e pizza, dar când a gustat a spus că ar trebui să mergem mai des să îi facem. Asta se întâmpla sâmbătă seara. Duminică a fost musai să mai facem o focaccia. Nu de alta, dar ne era o poftă nemaipomenită.
Ingrediente
- 15 g drojdie uscată
- 600 g făină (550 sau 650)
- 200 ml lapte călduț
- 200 ml apă (aprox)
- 2 lingurițe miere
- 1 linguriță sare
- 1 ceapă mare feliată
- 20 g zahăr brun
- 30 g unt
- 3-4 roșii feliate
- 50 g cașcaval/parmezan (dat prin răzătoare)
- 1 linguriță rozmarin
- 15-20 ml ulei de măsline (pentru uns tava)
Mod de preparare
- Într-un bol mediu amestecăm drojdia, laptele și mierea.
- Lăsăm să se odihnească până când drojdia se activează, cca 10 minute.
- Într-un alt bol amestecăm făina și sarea.
- Punem făina pe o suprafață plană și facem o gaură în mijloc unde turnăm compoziția cu drojdie.
- Combinăm făina cu drojdia și începem să frământăm.
- Compoziția va fi uscată așa că adăugăm 150 ml apă și continuăm să frământăm energic circa 5-7 minute.
- Aluatul ar trebui să aibă o textură elastică, ca și de burete.
- Dacă este sfărâmicios, mai adăugăm apă și continuăm să frământăm până când apa este asimilată complet în aluat.
- Punem aluatul în bol pe care îl acoperim cu un prosop și îl lăsăm deoparte într-un loc călduț, cca o oră.
- Preîncălzim cuptorul la 220°C .
- Într-o tigaie punem untul să se topească la foc mediu.
- Când untul este topit adăugăm zahărul brun și lăsăm pe foc mediu cca 2-3 minute, după care adăugăm ceapa și amestecăm din când în când.
- Lăsăm pe foc circa 4-5 minute sau până când ceapa are o culoare arămie și se înmoaie.
- Luăm de pe foc și lăsăm să se răcească.
- Ungem o tavă de 30×40 cm cu ulei de măsline (noi am folosit o tavă mare, dar puteți folosi 2 tăvi de 30×20 pentru această cantitate de aluat).
- Scoatem aluatul din bol și îl întindem uniform în tavă.
- Cu ajutorul degetelor facem găuri în aluat (nu până când atingem fundul tăvii și rupem aluatul!).
- Acoperim tava cu un prosop și lăsăm să se odihnească încă 20 de minute.
- Punem ceapa caramelizată și roșile peste aluat.
- Presărăm cașcavalul și rozmarinul.
- Dăm la cuptor până când focaccia are o culoare aurie-arămie, cca 20 de minute.
- După ce scoatem de la cuptor lăsăm să se răcească, feliem și se poate servi.
Comenteaza