Fursecuri umplute cu gem

Pentru cei mai mulți dintre noi duminica aceasta este sărbătoarea Floriilor. Pentru Diana, catolică fiind, este Paștele. Eu nu am motive să mă plâng: de două ori mai multă mâncare bună. Nu de alta, dar weekend-ul viitor sărbătorim Paștele ortodox. 

Iar dacă duminică e Paștele un lucru e clar: pregătim mâncare și pregătim dulce! Am început azi și am făcut fursecuri umplute cu gem, iar mâine de dimineață facem croissante, urmând ca mâine seară să facem și un cheesecake, care va sta la rece peste noapte. Din toate cele menționate înainte cred că doar cheesecake-ul va rezista până duminică. Puteți să spuneți că sunt pesimist, dar nu e așa. Suntem doar pofticioși.

Rețeta este una cu un nivel de dificultate simplu spre mediu, iar timpul de pregătire și coacere este relativ rapid. Să trecem la treabă, nu?

Ingrediente

 

  • 170 g unt
  • 1 linguriță esență de vanilie
  • 1/4 linguriță sare
  • 200 g zahăr
  • 2 ouă
  • 2 linguri apă
  • 400 g făină
  • 1 linguriță praf de copt
  • 200 g gem de fructe

Mod de preparare

  • Într-un bol mixăm untul, sarea și esența de vanilie până când avem o textură fină.
  • Adăugăm zahărul și mixăm până când se integrează în compoziție.
  • Adăugăm ouăle și apa și mixăm până când se integrează.
  • Adăugăm făina împreună cu praful de copt și mixăm la viteză mică până când avem un aluat ușor lipicios.
  • Luăm aluatul, îl formăm într-o bilă pe care o învelim în folie de plastic și dăm la frigider 2 ore.
  • Scoatem de la rece și tăiem aluatul în 2 bucăți egale. 
  • O jumătate o vom folosi acum, iar cealaltă o dăm la rece până când o folosim.
  • Preîncălzim cuptorul la 170°C.
  • Tapetăm 2 tăvi cu hârtie de copt.
  • Întindem aluatul într-un dreptunghi de 15×12 cm, pe care îl tăiem în 20 de bucăți de dimensiuni aproximativ egale.
  • Luăm fiecare bucățică de aluat și formăm bile din ele.
  • Aplatizăm bilele de aluat cu cotul palmei sau cu un sucitor în cercuri de circa 7-8 cm.
  • Folosind o linguriță punem gemul în centrul cercului și împachetăm dinspre margini spre centru, după care formăm din nou bile cu grijă.
  • Când am terminat de făcut toate bilele de aluat, le așezăm în tavă.
  • Dăm tăvile la cuptor la 170°C pentru circa 25 de minute. 
  • Se scot și se lasă să se răcească cel puțin 15 minute după care le putem savura.
  • Repetăm pașii anterior și pentru a 2 jumătate de aluat care este la rece.
  • Noi am pus circa 20g cacao într-un bol și am tăvălit cea de-a doua porție de fursecuri prin cacao (dacă doriți să aveți fursecuri de 2 culori).