It’s Christmas time!!!

Nici nu pot să îmi dau seama cum a trecut anul acesta. Pur și simplu a zburat. Bine, e puțin ironic dacă te gândești că a fost un an cu n măsuri restrictive. Adesea a părut pur și simplu că nu o să se mai termine vreodată. Dar iată că a trecut și suntem aproape în ajunul Crăciunului!

Știu că anul acesta nu am reușit să gătesc sau să postez atât de mult pe cât mi-aș fi dorit. Au fost și momente în care pur și simplu am simțit că mă forțez să scriu și să postez rețete și nu venea natural. Cumva motivam asta ca fiind un imbold pe care trebuie să mi-l dau. De mai multe ori, însă, pur și simplu am făcut deserturi (mai reușite sau mai nereușite) pe care le-am savurat fără să le postez pe blog sau pe Instagram. Poate le trimiteam poze părinților sau vreunui prieten. Cred că e normal și ar trebui să simțim toți la fel: e ok să îți iei timp pentru tine și să lași alte lucruri pentru mai târziu. Indiferent cât de mult timp ar însemna asta.

Dar pentru că e Crăciunul și magia lui se simte deja în aer, chiar dacă zăpada lipsește și asta nu mă încântă, azi vreau să vă dau niște idei pentru deserturile de Crăciun. Făcând această listă (nu știu dacă este scurtă sau lungă pentru că nu m-am uitat încă peste deserturi, dar vă dați voi seama la final) îmi dau seama că îmi amintesc unele deserturi și știu că vreau să le încerc din nou. Să le îmbunătățesc. De asta unele deserturi care ar fi perfecte nu vor fi prezente în listă. Dar o să încerc să îmi fac timp să testez și să degust variante noi pentru ele, iar anul viitor, dacă ne revedem cu bine aici, cu siguranță vor fi și ele prezente.

Ca o mică paranteză aici: doar ce am scos o babka de la cuptor și e un miros fenomenal în bucătărie. Da, știu că e 23:15. Ce altceva să și fac la ora asta?

Revenind la subiectul important de aici, vă las mai jos o listă cu deserturi pe care le consider (eu le consider, e strict părerea mea!) perfecte pentru masa de Crăciun. Sau de revelion. Sau ambele. Sau orice masă?

Pentru a ajunge la rețete pur și simplu dați un click pe poza rețetei pe care doriți să o accesați.

Prăjitură întoarsă cu portocale

Fiind sezonul portocalelor nu puteam să nu o pun pe listă. Combinația de gust, cremozitate și textură e pur și simplu perfectă, iar aroma și parfumul ei sunt exact ceea ce îți dorești în casă în această perioadă.

Panettone cu ciocolată

Aici pur și simplu titlul este de ajuns. Chiar nu cred că trebuie să spun nimic despre cât de important este să aveți panettone pe masă. Chiar și dacă nu aveți răbdare să îl faceți, musai să cumpărați unul. E ce trebe!

Cheesecake Speculaas

În cei câțiva ani de când am început să gătesc deserturi am încercat nenumărate variante de cheesecake. Asta este în top 3. Trebuie să mai adaug ceva? Plus că e cu Speculaas. Ce zice Crăciun mai bine decât biscuiții Speculaas?

Bundt cheesecake cu cireșe

Deși este o provocare mai mare decât un cheesecake obișnuit, recompensa este pe măsură. Am savurat fiecare bucățică până la ultima. Nu, serios. Când locuiești doar cu o singură persoană și ea nu mănâncă atât de mult dulce… Nu știu cum să vă zic, dar eu sunt fericit că îmi place să gătesc.

Brioșe Spectaculoase

Despre brioșele mele spectaculoase nu pot să zic numai de bine. Ba mai pot să adaug ceva: puteți să le dați și colindătorilor fără să vă faceți griji prea mari dacă au sau nu certificat verde. Asta ar fi una din glume. Dacă mai găsesc vreuna o adaug pe parcurs.

Tort cu mere

To(r)t în categoria (simt să adaug aici că sunt foarte mândru de faptul că merge și tot, și tort) deserturilor cu parfum de Crăciun se încadrează și acest tort. Și dacă adaugi și puțină scorțișoară și vreo 2-3 pahare de vin fiert pentru tine în timp ce îl gătești… Stai, ce vorbeam? Ce facem? Prăjituri pentru Crăciun? Unde era paharul meu cu vin fiert???

Valurile Dunării

Valurile Dunării

Poate că nu e cea mai perfectă prăjitură pentru Crăciun, dar nici departe nu e. Iar dacă voi nu le ziceți asta musafirilor voștri, vă promit că nici eu nu le zic. De savurat o vor savura cu siguranță toți.

Babka cu mac și gem de afine

Numai cuvinte de bine am de spus aici. Așa cum v-am spus mai sus, doar ce am scos o babka de la cuptor. Și nu e musai să fie cu mac și gem de afine. Eu am făcut-o cu Nutella și vișine. Atâta timp cât la umplutură nu o înnecați cu vin fiert, ar trebui să iasă ceva bun.

New York Cheesecake

”Hai, măi, Dragoș. Cine face New York Cheesecake de Crăciun?” I know. Sounds crazy, right? Dar poți să o faci într-o tavă mai mare, pătrată/dreptunghiulară și o împarți în mai multe felii. Crede-mă pe cuvânt că la final vei zice: ”Mda, eu fac…”

Tiramisu în pahar

Trebuie să vă conving și cu asta, nu? Foarte simplu: este un desert incredibil de simplu, iar dacă îl pui într-un pahar arată impresionant. Știu și eu cum e să vrei să îți impresionezi oaspeții. Asta e rețeta!

Tartă cu cremă de lămâie și bezea

Tarta aceasta este unul din primele deserturi pe care am încercat să le recreez. Iar dacă ați încercat și voi măcar o dată Tarte au Citron o să îmi dați completă dreptate.

Croissante

Ce să vă zic aici? Croissantele astea sunt motivul pentru care mare parte dintre voi mă urmăriți. Mai adaug ceva? Ok. Am făcut două porții de croissante în seara asta. Altceva? Nu mai am ce. Sunt geniale. Sunt tot ce puteți să vă doriți și mai mult. Cam la fel ca Spider-man No Way Home. No spoilers please!

Și pentru că am ajuns la final (v-aș fi dat și mai multe idei, dar așa cum am spus la început: vreau să dau un refresh unor rețete), vreau să vă urez un Crăciun Fericit plin de bucurie și de fericire alături de cine vă doriți voi. Să aveți grijă de voi și mai ales să aveți grijă cu mâncarea. Nu exagerați. Ce e prea mult, e prea mult. Evitați să fiți parte din statistica de oameni care își petrec sărbătorile la spital din cauză că au mâncat prea mult.

Așa. Cum ziceam. Crăciun Fericit vă doresc tuturor!