Parfait cu iaurt și măr copt
Chiar dacă OFICIAL încă nu e vară, deja o putem simți în aer. Miroase a vară. Și vara ne place să încercăm deserturi mai fresh, deserturi care să fie în contrast cu zilele calde de vară. Iar dacă nu toate deserturile pe care le vom pune vor fi reci, asta nu înseamnă că nu sunt în contrast cu zilele calde de vară. La urma urmei contrastele sunt de diferite feluri.
De data aceasta am optat pentru un desert pe care poți să îl savurezi oricând! Noi l-am savurat de dimineață, pentru că nu are nimeni răbdare să stea până la prânz sau știu eu ce oră să guste un desert atât de apetisant. Ce-i drept ne-am și apucat de dimineață să îl gătim și cum se face repede, am așteptat doar să se răcească mărul. Doar nu era să ne frigem limba?
Dacă și vouă vă plac deserturile răcoritoare, atunci trebuie să îl încercați pe acesta! Partea cea mai faină este că puteți să înlocuiți mărul cu alte fructe și va fi poate la fel de bun, poate mai bun. După gustul fiecăruia.
Ingrediente
- 450 g iaurt (ideal un iaurt cremos)
- 5 mere medii (cam 400 g)
- 100 g biscuiți digestivi
- 100 g caramel sărat (rețeta o găsiți aici)
- 1 linguriță coajă de lămâie
- 1 linguriță esență de vanilie
- 20 g unt
- 30 g zahăr brun
- 1 linguriță scorțișoară
Mod de preparare
- Decojim merele și le tăiem cubulețe mici de circa 1-2 cm.
- Într-o tigaie punem untul la topit și de îndată ce se topește adăugăm cubulețele de mere și zahărul brun.
- Când vor începe să se coacă, merele vor lăsa apă. Le lăsăm pe foc, amestecând rar, până când apa începe să se evapore, după care adăugăm scorțișoara.
- Când merele sunt moi oprim focul și le transferăm din tigaie într-un bol în care le vom lăsa să se răcească complet.
- Într-un bol amestecăm iaurtul, esența de vanilie și coaja de lămâie.
- Când merele s-au răcit complet putem să asamblăm desertul.
- Puteți folosi pahare, borcane sau boluri mici.
- Punem un strat de iaurt peste care punem un strat de măr copt, adăugăm un strat de biscuiți zdrobiți fin și un strat de caramel.
- Noi am făcut câte două straturi, dar vă puteți opri la unul sau puteți să faceți cât de multe vreți.
Comenteaza