Tartă cu cremă de lămâie și bezea

E 30 decembrie. Peste o zi e Revelionul și cei mai mulți dintre noi au ceva plănuit pentru seara dintre ani. Unii își fac revelionul la cabană, cu prietenii. Alții fac revelionul acasă, tot cu prietenii sau cu familia. Poate cu Dan Negru în fundal. Mai sunt unii care nu au nimic plănuit pentru revelion și se panichează pe ultima sută de metri. Chiar și unii care își petrec revelionul singuri, mai mult sau mai puțin intenționat. Un lucru e cert: toți vrem să avem bucate delicioase pe masă, cât de puțin, dar să fie.

V-am arătat biscuiții cu ciocolată pe care i-am făcut de Crăciun și au fost super gustoși. Dar pentru că masa de revelion este una spectaculoasă, și desertul ar trebui să fie pe măsură. Noi am făcut, de Crăciun, o tartă cu cremă de lămâie și bezea și a ieșit superb! Aspectul ca aspectul, dar gustul este peste măsura aspectului de bun. 

Pentru că aceasta este ultima postare pe blog din anul 2019, vă mulțumesc pentru că m-ați urmărit, pentru că mi-ați citit și încercat deserturile și că ați rămas alături de mine. Sper ca în anul 2020 să reușesc să fiu la fel de constant pe blog și să postez deserturi pentru gustul fiecăruia.

Vouă vă doresc să fiți fericiți, sănătoși și bogați! Pentru că de ce să nu ne fie bine tuturor?

La mulți ani!

Vă las cu rețeta!!!

Ingrediente

 

Pentru blat

  • 200 g făină
  • 30 g zahăr pudră
  • 1/4 linguriță sare
  • 150 g unt nesărat (rece)
  • 1 gălbenuș
  • 30 ml apă

Pentru cremă

  • 7 gălbenușuri
  • 2 ouă
  • 200 g zahăr
  • 150 ml zeamă de lămâie
  • 1/2 linguriță sare
  • 60 g unt
  • 30 ml lapte
  • 1 linguriță esență de vanilie

Pentru bezea

  • 170 g albuș de ou (albușul de la 5-6 ouă)
  • 250 g zahăr
  • 1/4 linguriță sare
  • 1/2 linguriță zeamă de lămâie

Mod de preparare

Pentru blat

 

  • Într-un bol punem făina, zahărul, sarea și untul și mixăm pe viteză mică circa 1-2 minute, până când ingredientele încep să se omogenizeze.
  • Adăugăm oul și mixăm până când se integrează.
  • Adăugăm jumătate din cantitatea de apă și mixăm circa 10-15 secunde, după care adăugăm și restul apei și mixăm alte 10-15 secunde.
  • Folosind mâinile facem din aluat un cerc cu o grosime de 3-4 cm pe care îl învelim cu folie și îl dăm la frigider pentru cel puțin 2 ore.
  • Scoatem aluatul de la rece. Pe o suprafață plană pudrăm făină și punem cercul de aluat pe care îl întindem în forma unui cerc cu diametrul de circa 35 cm (trebuie să fie cu câțiva cm mai mare decât diametrul tăvii în care îl vom pune – în cazul de față noi am folosit o tavă cu diametrul de 25 cm).
  • Transferăm aluatul în tavă, presăm bine marginile și tăiem excesul de aluat de pe marginea tăvii.
  • Folosind o furculiță facem găuri în aluat, inclusiv în aluatul de pe marginile tăvii.
  • Dăm aluatul la congelator pentru 30 de minute.
  • Preîncălzim cuptorul la 180ºC.
  • Deasupra aluatului punem hârtie de copt și apăsăm bine și pe marginile aluatului.
  • Deasupra punem boabe de fasole sau orez care să apese aluatul.
  • Dăm la cuptor pentru 15 minute, după care scoatem hârtia de copt cu boabele de fasole/orez din tavă și dăm iar la cuptor pentru alte 6-7 minute, până când marginile blatului încep să aibă o culoare arămie.
  • Scoatem de la cuptor și lăsăm deoparte.

Pentru cremă

  • Amestecăm gălbenușurile, ouăle și zahărul până când compoziția devine omogenă pe bain marie.
  • Adăugăm zeama de lămâie și amestecăm circa 30 de secunde, până când aceasta se integrează în compoziție.
  • Reducem ușor focul și adăugăm untul în compoziție, amestecând continuu cu un tel până când compoziția începe să se îngroașe (circa 5-6 minute)
  • Adăugăm laptele și esența de vanilie și amestecăm circa 15 secunde, după care turnăm crema peste blatul de tartă.
  • Dăm la cuptor (tot la 180ºC) pentru 10 minute, după care scoatem și lăsăm să se răcească la temperatura camerei. În acest moment crema va avea consistența unui jeleu, ceea ce este normal.
  • După ce s-a răcit, dăm la frigider pentru cel puțin o oră.

Pentru bezea

  • Amestecăm albușurile, zahărul, sarea și zeama de lămâie pe bain marie, folosind o spatulă, până când compoziția ajunge la 79 de grade (8-10 minute). Dacă nu aveți termometru pentru mâncare, luați puțină compoziție între degete și dacă textura pare fină și nu se simte granule de zahăr, atunci compoziția a ajuns la punctul necesar.
  • Luăm compoziția de pe foc și o transferăm într-un bol.
  • Mixăm pe viteză mare, circa 5 minute, până când compoziția face vârfuri tari.
  • Pentru asamblare putem pune bezeaua peste tartă și facem modele folosind lingura sau putem să punem compoziția într-un poș (noi am folosit această metodă).
  • Ca și ultim detaliu pentru bezea putem să folosim o torță pentru a-i da culoare (și un gust caramelizat).