Tort Tropical
Mulți oameni iubesc vara și o așteaptă luni în șir să vină, iar la final devin nostalgici pentru că ”a trecut prea repede” și ”iar vine frigul, nu mai suport!!!”. Eu în schimb fac parte din categoria mult mai puțin numeroasă de oameni care nu se omoară după zilele calde de vară. Iar sfârșitul verii înseamnă două lucruri pentru mine: e ziua mea, care este literalmente în 31 august, și vin zilele răcoroase de toamnă și apoi iarna și Crăciunul.
Dar pentru că mai este vreme lungă până la Crăciun și zilele răcoroase au fost în ultimele două săptămâni, pentru că acum a ieșit iar soarele și e cald, revin la ziua mea. Cu vreo câteva zile înainte mă gândeam că nu am nici cea mai mică idee ce tort vreau să îmi fac. Văzusem la un restaurant ceva și mi se părea interesant și am zis că nu uit, dar am uitat. Iar într-o seară de august pe când adormeam încet (la mine durează vreo 30-45 de minute să adorm, cel puțin) mi-a venit ideea să fac un tort cu fructe exotice.
Ce-a ieșit? Ceva delicios.
Ingrediente
Ingredientele sunt pentru o tavă cu diametrul de 18 cm.
Blat
- 300 g făină
- 5 g praf de copt
- 1/2 linguriță sare
- 70 g unt
- 70 ml ulei
- 200 g zahăr
- 3 ouă
- 1 linguriță esență de vanilie
- 200 ml lapte bătut
Biscuite
- 120 g unt
- 60 g zahăr
- 250 g făină
- 1 ou
- 1 gălbenuș de ou
Cremă
- 650 g cremă de brânză President
- 250 g lapte de cocos
- 125 g zahăr
Curd de fructul pasiunii
- 175 g pulpă fructul pasiunii
- 60 g zahăr
- 1 vârf de sare
- 100 ml lapte
- 40 g unt
Mod de preparare
Blat
- Preîncălzim cuptorul la 175°C.
- Ungem cu unt fundul și pereții a două tăvi cu diametrul de 18 cm (dacă aveți o singură tavă, faceți blaturile pe rând în aceea).
- Tapetăm pereții tăvilor cu hârtie de copt și tăiem excesul de hârtie.
- Într-un bol punem făina, praful de copt și sarea și amestecăm.
- Într-un alt bol, mare, mixăm împreună untul, uleiul și zahărul până când compoziția devine cremoasă (circa 2-3 minute).
- Adăugăm ouăle unul câte unul, mixând bine după fiecare adăugare până când fiecare ou este incorporat în compoziție.
- Adăugăm esența de vanilie și amestecăm până când se combină.
- Adăugăm o treime din ingredientele uscate, urmată de jumătate din cantitatea de lapte bătut, după care adăugăm încă o treime din ingredientele uscate, restul cantități de lapte bătut și la final restul ingredientelor uscate, mixând bine după fiecare adăugare.
- Transferăm o treime din cantitatea de compoziție în tavă și dăm la cuptor pentru 20-22 de minute la 175°C.
- După ce au trecut 20 de minute deschideți și verificați dacă o scobitoare introdusă în centrul blatului iese uscată. Dacă nu, mai lăsați 2 minute.
- Facem la fel și pentru compoziția rămasă în două ture (la final vom avea 3 blaturi).
- După ce scoatem de la cuptor lăsăm să se răcească complet.
Biscuite
- Preîncălzim cuptorul la 180°C.
- Într-un bol mixăm untul, zahărul și esența de vanilie până când avem o compoziție omogenă.
- Adăugăm făina, oul și gălbenușul și mixăm până când avem un aluat moale și fin.
- Scoatem aluatul din bol și îl învelim în folie de plastic după care îl dăm la frigider pentru cel puțin 30 de minute.
- Pregătim o hârtie de copt pe care o pudrăm bine cu făină.
- Scoatem aluatul de la rece și îl punem pe hârtie, pudrăm aluatul bine cu făină și îl acoperim cu o altă hârtie de copt.
- Folosind un sucitor întindem aluatul până când are o grosime de aproximativ 5 mm.
- Tăiem 2 cercuri cu diametrul asemănător cu cel al tăvii (dacă vor fi puțin mai mari după ce le scoatem de la cuptor, tăiem marginile pentru a le potrivi).
- Transferăm aluatul în tăvi și îl dăm la cuptor la 180°C pentru 10-12 minute, până când au o culoare aurie/arămie.
- După ce scoatem de la cuptor lăsăm biscuiții să se răcească complet pe un blat de lemn sau o tavă de răcire.
Crema
- Într-un bol punem crema de brânză, laptele de cocos și zahărul și mixăm până când compoziția este omogenă.
- Dăm la rece până când vom folosi crema.
Curd
- Într-o cratiță amestecăm zahărul, amidonul și sarea.
- Adăugăm pulpa frucului pasiunii și laptele și amestecăm până când se combină.
- Dăm la foc mic și amestecăm constant cu un tel până când compoziția se îngroașă (asemenea unei budinci).
- Chiar dacă pare că nu se îngroașă, aveți răbdare. Procesul poate să dureze 5-10 minute.
- După ce compoziția se îngroașă, luăm de pe foc, adăugăm untul și amestecăm până când untul se topește complet în compoziție.
- Transferăm compoziția într-un bol rezistent la căldură (ideala sticlă sau porțelan), acoperim cu folie de plastic pe care o presăm ușor în cremă pentru a nu face peliculă.
- Dăm la frigider până când compoziția este rece.
Asamblare
- Vom pune un blat peste care punem o treime din curd și o vom nivela peste blat.
- Acoperim cu un biscuite pe care îl presăm ușor peste curd.
- Deasupra vom pune circa o treime din crema de cocos și vom acoperi cu un blat normal.
- Din nou vom acoperi cu o treime de curd peste care punem cel de-al doilea biscuite.
- Punem încă o treime din crema de cocos și acoperim cu blatul rămas.
- Dacă optați pentru un tort învelit complet, la acest pas vom pune crema rămasă peste tort și o vom nivela folosind o spatulă. Alternativ, pentru un tort naked sau rustic puteți să folosiți mai puțină cremă aici și să folosiți mai multă cremă între blaturi.
- Curdul rămas îl vom pune deasupra și vom nivela folosind o lingură.
- Am decorat cu frișcă și felii de ananas caramelizat (AICI puteți să vedeți cum caramelizați feliile de ananas)
Comenteaza